Cum sa scapi de mancatul emotional?
Desi pare aproape imposibil sa scapi de mancatul impulsiv si mereu apar situatii in care simti nevoia sa mananci ceva rapid, poti reusi sa scapi de aceasta problema. Iata ce trebuie sa faci pentru aceasta:

Constientizarea problemei – Constientizarea faptului ca te confrunti cu aceasta problema reprezinta 50% din solutie. In plus, trebuie sa stii ca anumite alimente precum cele din categoria carbohidratilor sporesc productia de dopamina. Aceasta substanta este responsabila de echilibrarea nivelului tau de buna dispozitie si energie, motiv pentru care atunci cand te confrunti cu emotii negative, simti nevoia de a consuma aceste alimente.
Analiza situatiilor in care simti nevoia de a manca pe fond nervos – Pentru a intelege mai bine de ce simti nevoia de a manca emotional, este important sa analizezi, in mod constient, situatiile in care apare acest impuls. Noteaza ce simti in momentul in care aceasta nevoie apare si care sunt situatiile care a declansat-o.
Inlocuirea mancatului emotional cu alte activitati relaxante – Foamea emotionala reprezinta un avertisment pe care il primim din partea creierului, care ne anunta ca trebuie sa ne schimbam starea de spirit, pentru a elimina stresul si emotiile negative. Pentru a rezolva aceasta problema, poti inlocui mancarea cu alte activitati relaxante, care sa te ajute sa iti detensionezi corpul, sa eliberezi endorfine si sa iti relaxezi mintea. Poti merge la shopping sau sa iesi in oras cu prietenii, poti opta pentru o plimbare in aer liber sau poti urmari un film bun. Aceste activitati iti vor oferi sansa de a evada din starea negativa in care te afli.
Gustari sanatoase pentru momentele in care nu te poti abtine de la mancare – Este recomandat sa ai mereu la indemana (acasa, la birou, in masina) gustari sanatoase (fructe, legume, migdale, nuci, cereale integrale) pentru momentele in care nu te poti abtine de la mancare. Carbohidratii sanatosi, legumele si fructele reprezintă alimente antistres, care iti pot imbunatati starea de spirit, in acele momente.
Exercitii fizice – Este indicat sa incepi un program de transformare corporala, care sa includa atat schimbari pe plan nutritional cat si antrenamente fizice, care sa te ajute sa adopti un stil de viata mai sanatos. Atunci cand combini sportul cu mancatul sanatos si reusesti sa ai mindset-ul potrivit, nu exista problema pe care sa nu o poti rezolva.